Dezvoltarea competențelor motrice

Dezvoltarea competențelor motrice reprezintă unul dintre obiectivele fundamentale ale educației fizice și sportului, vizând formarea și perfecționarea abilităților de control, coordonare și organizare a mișcării, care stau la baza executării eficiente a sarcinilor motrice variate. Conceptul de competență motrică presupune nu doar executarea corectă a unei mișcări izolate, ci și capacitatea elevului de a integra și adapta mișcările în funcție de situațiile motrice concrete. Astfel, coordonarea fină și globală a corpului permite realizarea unor acțiuni complexe precum alergarea, săriturile, aruncările sau menținerea echilibrului static și dinamic. Acest ansamblu de abilități este esențial pentru participarea activă și eficientă la activități fizice și sportive, precum și pentru menținerea unui stil de viață activ și sănătos pe termen lung (Henderson & Sugden, 1992; Burton & Miller, 1998; Dragnea, 2000).

Educația fizică formală oferă un cadru organizat și sistematic în care competențele motrice pot fi dezvoltate progresiv pe parcursul copilăriei și adolescenței. Lecțiile de educație fizică, structurate în conformitate cu obiectivele curriculare și particularitățile de vârstă ale elevilor, permit exersarea conștientă și repetată a deprinderilor motrice de bază și specifice. Cercetările evidențiază faptul că participarea constantă la orele de educație fizică, prin activități planificate și ghidate de profesor, conduce la îmbunătățirea semnificativă a nivelului de competență motrică al copiilor și adolescenților, comparativ cu cei care nu beneficiază de intervenții educaționale structurate (Lorås, 2020). În literatura de specialitate românească se subliniază rolul determinant al profesorului în dirijarea procesului de învățare motrică și în adaptarea sarcinilor de lucru la nivelul elevilor (Colibaba-Evuleț, 2007).

Importanța competențelor motrice nu se limitează însă doar la aspectele fizice ale sănătății și performanței sportive, ci se extinde și asupra dimensiunii comportamentale și motivaționale. Dovezile empirice sugerează că dezvoltarea timpurie a abilităților motorii influențează nivelul de activitate fizică pe termen lung, precum și plăcerea asociată mișcării. Elevii care dobândesc un nivel ridicat de competență motrică sunt mai predispuși să participe regulat la activități fizice și sportive pe parcursul copilăriei și adolescenței, ceea ce generează efecte benefice asupra sănătății generale și a calității vieții (Loprinzi et al., 2015). În acest sens, educația fizică contribuie la formarea unor atitudini pozitive față de mișcare și la prevenirea sedentarismului, aspect evidențiat și de cercetările din domeniul pedagogiei românești (Dragnea & Bota, 1999).

Din perspectivă curriculară, programele de educație fizică includ activități didactice care valorifică contextul motric al elevilor, propunând exerciții și sarcini de învățare adaptate nivelului de dezvoltare și nevoilor acestora. Scopul este dezvoltarea atât a deprinderilor motrice de bază, cât și a abilităților specifice diferitelor discipline sportive. Aceste competențe sunt integrate în curriculum astfel încât elevii să evolueze de la niveluri inițiale de adaptare motrică la niveluri superioare de performanță funcțională, corespunzătoare cerințelor sociale și de sănătate ale secolului XXI. Programele moderne susțin o dezvoltare progresivă a capacităților motrice, incluzând abilități de locomoție, stabilitate și manipulare, consolidând totodată competențe cognitive și sociale asociate activității fizice (Ministerul Educației, 2013; Colibaba-Evuleț, 2007).

Dezvoltarea competențelor motrice are implicații importante și în plan psiho-social și cognitiv. În procesul de învățare motrică, elevul își formează nu doar coordonarea și capacitatea fizică, ci și abilități de planificare, rezolvare a problemelor, autocontrol și gestionare a emoțiilor. Activitățile motrice organizate contribuie la dezvoltarea spiritului de cooperare, a respectului față de reguli și a capacității de autoevaluare. Aceste dimensiuni sunt considerate componente esențiale ale competențelor-cheie ale secolului XXI, precum „a învăța să înveți” și competențele sociale și civice (Ministerul Educației, 2013; Lorås, 2020; Potolea et al., 2008).

În concluzie, competențele motrice reprezintă un pilon central al educației fizice și sportului, având un impact profund asupra sănătății, participării active și dezvoltării globale a elevilor. Pentru a valorifica pe deplin potențialul educației fizice, este necesar ca profesorii să utilizeze strategii didactice adaptate, să diversifice conținuturile și metodele de instruire și să ofere feedback individualizat pe parcursul procesului de învățare. O abordare pedagogică modernă, centrată pe elev, contribuie la formarea unor competențe motrice durabile și la promovarea unui stil de viață activ și sănătos.

Bibliografie

• Burton, A. W., & Miller, D. E. (1998). Movement skill assessment.

• Colibaba-Evuleț, D. (2007). Didactica educației fizice și sportului. București: Editura ANEFS.

• Dragnea, A. (2000). Teoria educației fizice și sportului. București: Editura FEST.

• Dragnea, A., & Bota, A. (1999). Teoria activităților motrice. București: Editura Didactică și Pedagogică.

• Henderson, S. E., & Sugden, D. A. (1992). Motor competence and physical development.

• Lorås, H. (2020). The effects of physical education on motor competence in children and adolescents: A systematic review and meta-analysis. Sports, 8(6).

• Loprinzi, P., Davis, R., & Fu, Y. (2015). Early motor skill competence as a mediator of child and adult physical activity. Preventive Medicine Reports.

• Ministerul Educației. (2013). Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 3418/19.03.2013 (educație fizică și sport – repere curriculare).

• Potolea, D., Neacșu, I., Iucu, R. B., & Pânișoară, I. O. (2008). Pregătirea psihopedagogică. Iași: Polirom.